Uniunea Europeana Guvernul Romaniei POS Mediu Consiliul Judetean Covasna Instrumente structurale
Managementul adecvat al ariilor naturale protejate Munţii Bodoc-Baraolt, Dealul Ciocaş - Dealul Viţelului şi Ciomad-Balvanyoş

Planuri de management

Pagina: [1] [2]

Râul Negru2015-09-30

Este sit Natura 2000 din anul 2011, are o suprafață de 1001 ha. Râului Negru este de
departe cel mai important afluent de pe cursul superior al Râului Olt. În apropiere de izvoare
cursul este caracterizat de pante mari. Odată cu ieșirea în câmpia depresionară, pantele scad
brusc, menținându-se constant la valori foarte reduse. Acest fapt determină un curs meandrat, cu
maluri formate din depozite sedimentare fine, ideale pentru instalarea castorului. Această
caracteristică o au și numeroșii afluenți ai Râului Negru. Datorită debitelor reduse ale afluenților
majoritatea familiilor de castori au construit baraje în vederea îmbunătățirii condițiilor
hidrologice. Situl este considerat unic pe cursul Oltului, niciun alt bazin hidrografic din România
nu conține un număr așa de însemnat de baraje create de castor. Din păcate caracterul natural al
cursurilor de apă a fost alterat ca urmare a lucrărilor de îmbunătățiri funciare (îndiguiri, decolmatări, etc).
Habitatele mai importante din sit sunt: cursurile de apă, lacurile eutrofe și brațele moarte,
zăvoaiele cu  Arinul negru (Alnus glutinosa), Frasin (Fraxinus excelsior), Salcia (Salix alba) și
Plop alb (Populus alba), precum și pajiștile hidrofile.
Speciile de importanță comunitară pentru care s-a desemnat situl sunt specii de mamifere (castor,
vidra), specii de amfibieni (Buhai de baltă cu burta galbenă) și  reptile (Broasca țestoasă europeana).

Planul de management 2015-09-29

Planul de management al ariei protejate naturale ROSCI0374 Râul Negru este documentul oficial care stabileşte cadrul general de desfăşurare al acţiunilor promovate pentru îndeplinirea obiectivelor ariei naturale protejate, el urmând să stea la baza activităţilor custodelui ariei şi al autorității administrației publice locale din spaţiul analizat.

Pe data de 30 septembrie 2015, ora 10.00  a avut loc la Brateș în sala de mese a fostei clădiri CAP întâlnirea de consultare cu factorii intersați aferentă acestui plan de management.

Invitație.

În cursul lunii decembrie 2015 planul a fost depus în vederea aprobării la Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor (MMAP), Direcția Biodiversitate. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat planul prin Ordinul nr. 908 din 16.05.2016. 
Planul de management poate fi consultat și descărcat aici: 

Planul de management Râul Negru, partea I 

Planul de management Râul Negru, partea II

Planul de management Râul Negru, partea III

Specii protejate2015-09-28

Mamifere:

Castorul din Eurasia (Castor fiber): are lungimea variind între 75 și 95 cm, este unul dintre cei mai mari rozători existenți. Ca loc de trai castorii își aleg un lac, un  râu sau un pârâu, ale cărui maluri sunt bogate în pășuni. Aceste locuri sunt potrivite pentru construcțiile lor, în formă de colibe, zăgazuri sau sate. În cazul în care nu există un lac potrivit pentru a-şi construi bârlogul, castorii își fac propriul lac, construind un baraj pentru a opri un râu. Castorii construiesc vizuini, un edificiu uriaș din mal, păpuriș, beţe și pietre. Activitatea lor se desfășoară în tot cursul anului. Pagubele provocate de castori, precum şi goana pentru obținerea blănii lor prețioase au condus la o vânare intensă și, în unele locuri, la eliminarea acestor mamifere. În noiembrie 2006, România a importat din Germania castori în vederea repopulării zonei Văii Argeșului și a afluenților Oltului mijlociu şi superior.

Vidra (Lutra lutra): trăieşte în zone umede, râuri și zone de coastă. Are mărimea până la 84 cm, plus o coadă de până la 47 cm. Hrana este în principal pește și animale acvatice, inclusiv broaște. Blana are o culoare generală de castaniu închis, mai deschisă ca nuanță pe pântec și ceva mai surie pe partea din față a capului, iarna este mai deasă și mai lucioasă. Este activă noaptea. Își face cuib într-o vizuină, de obicei în scorburile copacilor de pe marginea râurilor. Este un animal cu o răspândire uniformă în România.

Amfibieni:

Buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata): are un corp de dimensiuni mici, lungimea 4-5 cm. Corpul este aplatizat, capul mare. Spatele este cafeniu-pământiu sau cenuşiu, sau măsliniu. Partea ventrală este marmorată, albastru-cenuşiu cu câmpuri galbene, cu sau fără puncte albe. Este o specie cu activitate atât diurnă cât şi nocturnă, preponderent acvatică. Trăieşte de preferinţă în smârcuri, în ape stătătoare. Hrana constă din insecte, viermi, moluşte mici, terestre şi acvatice. Specia este prezent în zona de deal și de munte.

Reptile:

Broasca țestoasă europeană (Emys orbicularis): este o broască țestoasă de talie mică spre mijlocie (15-25 cm). Culoarea este foarte variabilă, cu țesutul de nuanță ce se extinde de la brun până la negru, pe suprafața căreia se găsesc răspândite mici pete sau linii de culoare galbenă. Locurile preferate ale acestei broaște țestoase sunt malurile lacurilor cu vegetație acvatică bogată, precum și zonele mlăștinoase, greu de străbătut de alte animale. Hrana o constituie: crustaceele, scoici, rozătoarele, insecte de apă și pești.

Oltul Superior2015-09-25

Suprafața ariei protejate este de 1508 ha. Situl se extinde pe lungimea Oltului între defileul
de la Tușnad și cel de la Racoș, la care se adaugă partea inferioară a Râului Bârsa până la
Dumbrăvița. Pe aria sitului se găsesc râuri și lacuri în proporție de 42%, mlaștini și turbării 9%,
culturi 10%, pășuni 17%, alte terenuri arabile 17%, păduri de foioase 2%, habitate de păduri 3%.
Habitatele mai importante din sit sunt: cursurile de apă și pădurile, lacurile eutrofe, zăvoaiele cu
Anin negru  (Alnus glutinosa), Frasinul (Fraxinus excelsior) , Salcia (Salix alba) , precum și
comunitățile de lizieră cu ierburi înalte.  Situl conține habitate optime și corespunzător pentru castor.
Speciile de interes comunitar pentru care s-a desemnat situl sunt specii de mamifere, vidra și castorul, o specie de fluture și 10 specii de pești.

Planul de management 2015-09-24

Planul de management al ariei protejate naturale ROSCI0329 Oltul Superior este documentul oficial care stabileşte cadrul general de desfăşurare al acţiunilor promovate pentru îndeplinirea obiectivelor ariei naturale protejate, el urmând să stea la baza activităţilor custodelui ariei şi al autorității administrației publice locale din spaţiul analizat.

Pe data de 23 septembrie 2015, a avut loc la Sfântu Gheorghe, în sala de ședințe a Consiliului Județean Covasna, întâlnirea de consultare cu factorii interesați aferentă acestui plan de management.

Invitație.

În cursul lunii decembrie 2015 planul a fost depus în vederea aprobării la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Direcția Biodiversitate.  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat planul prin Ordinul nr. 995 din 27.05.2016. 

Planul de management poate fi consultat și descărcat aici:

Planul de management Oltul Superior, partea I 

Planul de management Oltul Superior, partea II 

Planul de management Oltul Superior, partea III

Pagina: [1] [2]
Calendar noutăți
Meteo
Link-uri utile
Proiect cofinantat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României