Evenimente proprii

Raţă roşie (Aythya nyroca), ordinul (Anseriformes), familia (Anatidae). Este o specie de rață de talie medie. Lungimea corpului este de 38-42 cm şi are o greutate medie de 450-730 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 63-67 cm.
Specia cuibărește pe o arie foarte largă, în regiunea Palearctică, din Europa centrală, până în Asia centrală, la latitudini temperate și în zona mediteraneană. Peste iarnă, numărul de exemplare este mult mai redus, mare parte din indivizi iernând în zonele sudice ale Europei și Asiei sau în Africa.
În România este prezentă în toate zonele umede mari în perioada de cuibărit, ocupând habitate acvatice întinse din zonele joase, bogate în vegetație palustră și cu maluri mâloase, fiind mai abundentă în Delta Dunării și în zonele umede din lunca râurilor mariRața roșie este omnivoră, însă mare parte din dietă constă în specii vegetale (macroalge, muguri și frunze ale speciilor de plante acvatice etc.); nevertebratele acvatice constituie o bună parte din dietă în special în perioada de cuibărit (moluște, crustacee și insecte acvatice).
Femela depune de obicei 8-12 ouă, pe care le clocește singură. Incubarea durează 25-28 de zile. Puii devin zburători la 55-60 de zile. Păsările cuibăresc izolat, uneori și în grupuri laxe, amplasând cuiburile la câțiva metri distanță. Cuiburile sunt amplasate în apropierea apei, direct pe sol, ascunse în vegetație sau uneori în cavități sau sub rădăcini.
Populaţia europeană este aproximativ 12.000-18.000 de perechi, din care în România trăiesc aporoximativ 5.500-6.500 de perechi. În ROSPA0082 se pot observa anual 5-20 exemplare în perioada de migraţie.
Pincipalele ameninţări: dispariţia habitatelor specifice speciei, arderea miriştei, braconajul.

Foto: Szabó József

Societatea Maghiară de Ornitologie a declarat ciocănitoarea verde sau ghionoaiea verde (Picus viridis) pasărea anului 2022 în urma unui vot pe internet. Deși nu este una dintre speciile cheie ale sitului Munții Bodoc-Baraolt, acordăm atenție prezenței sale și aici. Este de mărimea gaiței cu o lungime de 30-36 de centimetri, o anvergură a aripilor de 41-50 cm, iar aria de răspândire principală este zona pădurii de foioase din Europa, inclusiv parcurile cu copaci bătrâni și livezile. Își face singur scorbura, depune de obicei 5-7 ouă și rămâne aproape de această zonă și pe timpul iernii. Copacii bătrâni din păduri și de pe pășuni sunt deosebit de importanți pentru el. Pe lângă hrana clasică a ciocănitoarelor, dieta sa constă în mare parte din furnici, pe care le colectează de pe sol.

Sfrâncioc cu frunte neagră (Lanius minor), ordinul (Passeriformes), familia (Laniidaee). Este o specie de sfrâncioc de talie medie. Dimorfismul sexual este redus. Ambele sexe au coloritul relativ similar: capul și spatele gri, obrajii albi, coada neagră; pieptul are o nuanță deschisă de roz; banda neagră din zona ochilor, caracteristică sfrânciocilor este lată și se continuă și pe frunte; aripile sunt negre, cu o pată albă în zona centrală. Lungimea corpului este de 19-21 cm şi are o greutate medie de 41-61 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 32-35 cm. În România, are o răspândire largă în toată țara.
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei începând cu sfârșitul lunii aprilie / începutul lunii mai și pleacă înapoi spre locurile de iernare spre sfârșitul lunii august. Specia iernează în sudul continentului African. Cuibărește în habitate deschise, de pajiști sau mozaicuri agricole, cu arbori; uneori cuibărește și în livezi. Preferă pentru cuibărit habitate de pajiște sau pășune cu arbori. Cuibărește frecvent în arborii de pe marginea șoselelor. Specie aproape exclusiv insectivoră, consumă insecte de talie mare, ocazional consumă păianjeni sau alte nevertebrate. Foarte rar consumă și micromamifere sau păsări de talie mică.
Depune de obicei 5-7 ouă, incubarea durează 14-16 zile. Puii devin zburători la 14-19 zile.
Populaţia europeană este relativ mare 620.000-1.500.000 perechi, din care în România cuibăresc aporoximativ 364.000-857.000 perechi. În ROSPA0082 trăiescc apoximativ 40-70 de perechi.
Specia cuibărește semi-colonial și are nevoie de o succesiune de arbori pentru amplasarea cuiburilor. Astfel că tăierea arborilor de pe marginile drumurilor și din pajiști/pășuni reprezintă o amenințare majoră. Un alt factor negativ semnificativ este intensificarea agriculturii cu utilizarea pe scară largă a pesticidelor.

Foto: Szabó József

Buha (Bubo bubo), ordinul (Strigiformes), familia(Strigidae) este o specie caracteristică zonelor împădurite în care stâncăriile sunt asociate cu pâlcuri de pădure (în special conifere). Este cea mai mare dintre bufniţe (răpitoare de noapte). Lungimea corpului este de 60-75 cm şi are o greutate de 1,5-4,5 kg. Anvergura aripilor este de circa 160-188 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Este o pasăre impresionantă cu aripi largi, moţuri deasupra urechilor, ochi mari, roşii-portocalii. Penajul este galben-maroniu, iar pe gât este vizibilă o pată albă. Se hrăneşte cu mamifere, cu dimensiuni până la cea a unui iepure adult, păsări cu dimensiuni până la cea a stârcilor şi şorecarilor, broaşte, şerpi, peşti şi insecte. Atacă prin surprindere şi mamifere mai mari cum sunt vulpile sau puii de căprioară.
Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă noaptea sau în crepuscul. Nu are prădători naturali. Zborul este oarecum asemănător cu al şorecarului. Deşi este un comportament neobişnuit pentru bufniţe, uneori planează în zbor. Este monogamă, uneori pe viaţă, şi teritorială. Atinge maturitatea sexuală după un an, dar cuibăreşte de obicei prima dată la 2-3 ani. În perioada ritualului nupţial, perechea scoate sunete specifice repetate la un interval de opt secunde, care se aud de la o distanţă de circa 5 km. Masculul oferă femelei câteva opţiuni pentru cuibărit, dintre care femela alege una, care poate fi apoi folosită pe o perioadă de mai mulţi ani. Cuibăreşte în cavitatea unei stânci, foloseşte cuibul altor specii (berze sau alte răpitoare mari) sau chiar o gaură într-un copac, iar uneori îşi face cuibul pe sol. Este sedentară.
Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă, incubaţia durează în jur de 34-36 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în primele 2-3 săptămâni, femela rămâne cu puii şi fărămiţează hrana adusă de mascul înainte de a-i hrăni. După ieşirea din ou, puii sunt acoperiţi cu un puf des, alb murdar. Puii devin zburători la 50-60 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi până în septembrie-noiembrie, când părăsesc teritoriul acestora. Longevitatea cunoscută este de 29 de ani în sălbăticie şi 68 de ani în captivitate.
Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 19.000-38.000 de perechi, din care în România trăiesc aproximativ 750-1.000 perechi. În ROSPA0082 cuibăresc apoximativ 1-5 de perechi.

Foto: Daróczi Szilárd