Evenimente proprii

Este ziua aniversării semnării Convenției de la Washington din 1973 privind comerțul internațional cu specii de faună și floră sălbatice pe cale de dispariție. Ziua Mondială înseamnă însă mai mult, încearcă atragerea atenției asupra necesității de a proteja fauna și flora sălbatică.
Potrivit Listei Roșii întocmite de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), peste 8.400 de specii de floră și faună sălbatică se află într-o situație critică, iar aproape 30.000 sunt amenințate cu dispariția.
Una dintre cele mai mari valori ale ariei protejate Munții Bodoc-Baraolt este acvila țipătoare mică (Aquila pomarina). Supraviețuirea sa necesită atât păduri bătrâne (cuibărire), cât și pajiști și terenuri arabile utilizate în mod cât mai prietenos cu natura (hrănire).
Textul convenției: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:22015A0319(01)&from=LV
Situl oficial: https://www.wildlifeday.org/

Acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), ordinul (Accipitriformes), familia (Accipitridae). Este o specie caracteristică zonelor împădurite situate în apropierea teritoriilor deschise cum sunt pajiştile, terenurile agricole şi păşunile umede. Lungimea corpului este de 55-65 cm şi greutatea este cuprinsă între 1,4-1,8 kg. Anvergura aripilor este cuprinsă între 143-168 cm. Are o mărime medie, un penaj întunecat, aripile largi şi ciocul mic. Adulţii au înfăţişare similară şi ajung la acest penaj în 3-4 ani. Se hrăneşte cu mamifere mici, păsări, broaşte, şerpi, şopârle şi insecte.
Este o specie răspândită în centrul şi estul continentului european. Se hrăneşte prin utilizarea mai multor tehnici: planează la o înălţime de circa 100 m şi coboară brusc după ce a localizat prada, pândeşte dintr-un loc înalt sau merge prin iarbă. Iernează în Africa.
Soseşte din cartierele de iernare la sfârşit de martie şi început de aprilie. După folosirea repetată a cuibului, acesta poate atinge o înălţime de 0,6-1 m şi un diametru la vârf de circa 60-70 cm. Cuibul este alcătuit din crengi şi resturi vegetale. Este căptuşit cu ramuri cu frunze care sunt schimbate periodic pentru o mai bună camuflare a cuibului. Femela depune 1-2 ouă la sfârşit de aprilie sau început de mai, cu o dimesiune medie. Incubaţia durează 36-41 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită de mascul în tot acest timp. Puii devin zburători după 50-60 de zile, dar rămân dependenţi de părinţi câteva săptamâni în plus.
Populaţia globală a speciei este relativ mică, aproximativ 20.000 de perechi. În Europa 13.000-16.000 perechi, din care în România 2.500-2.800 perechi. În ROSPA0082 cuibăresc apoximativ 40-55 de perechi.
Degradarea habitatelor în zonele de cuibărit prin reducerea păşunilor, intensificarea agriculturii, otrăvirea şi vânătoarea ilegală sunt principalele pericole pentru această specie. Parcurile de turbinele eoliene apărute mai recent cauzează moartea sutelor de exeplare din această specie.

Foto: Szabó József

Pescăraşul albastru (Alcedo atthis), ordinul(Coraciiformes), familia (Alcedinidae), cunoscut şi ca Ivan Pescarul, este o specie caracteristic zonelor umede reprezentate de râuri, canale, lacuri cu apă dulce şi zonelor de coastă cu apă salmastră. Lungimea corpului este de 16-19 cm şi are o greutate de 34-46 g. Anvergura aripilor este de circa 24-28 cm. Adulţii au înfăţişare similară cu o singură excepţie, femela având o pată roşie la baza mandibulei. Penajul de pe spate apare albastru sau verde strălucitor în funcţie de direcţia razelor de lumină, fiind o apariţie ce impresionează. Pe piept şi pe abdomen este portocaliu-roşiatic. Se hrăneşte cu peşte şi nevertebrate. Longevitatea maximă cunoscută în sălbăticie este de 21 de ani, însă doar un sfert dintre adulţi trăiesc mai mult de un sezon.
Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Apare acolo unde apa este curată şi asigură o vizibilitate bună asupra peştilor, fiind o specie indicatoare a calităţii apei. Vânează stând pe ramurile tufişurilor sau copacilor ce atârnă deasupra apei şi plonjează prinzându-şi prada sau zboară la distanţă mică deasupra apei. Este monogamă şi teritorială, necesitând un aport de hrană zilnic echivalent cu 60% din greutatea sa, ceea ce implică controlul unui teritoriu de 1-3,5 km de-a lungul cursului apei. Ritualul nupţial este iniţiat de mascul, care urmăreşte femela căreia îi oferă hrană. Cuibăreşte în malul râurilor, unde perechea excavează un tunel lung de 60-90 cm ce se termină cu o cameră rotundă. Iernează în Africa, la sud de Sahara. Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii martie. Femela depune în mod obişnuit 6-7 ouă în lunile aprilie şi mai. Incubaţia durează în jur de 21-27 de zile.
Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 79.000-160.000 de perechi, din care în România trăiesc aproximativ 12.000-15.000 de perechi. În ROSPA0082 trăiescc apoximativ 7-10 de perechi.
Degradarea habitatelor şi amenajarea malurilor râurilor duc la pierderea locurilor de cuibărit. Iernile severe, când apele râurilor îngheţă, determină mortalităţi mari la această specie deoarece nu se poate hrăni. Inundaţiile care apar primăvara pot distruge cuiburile sau reduc posibilitatea de hrănire a puilor. Amenajarea de pereţi verticali de pământ pe malurile râurilor contribuie la creşterea teritoriilor favorabile pentru cuibărit, benefic şi altor specii de păsări ca lăstunul de mal, prigorii.

Foto: Szabó József

În cursul lunilor februarie și martie continuăm monitorizarea populației de huhurez mare (Strix uralensis) în situl Natura 2000 Munții Bodoc-Baraolt. De multe ori nu apare nici un exemplar în punctul de monitorizare, dar se aud vocile mai multor păsări care își semnalizează astfel prezența ca răspuns la play-back-ul vocii teritoriale a speciei. De multe ori ne-ar ajuta luna plină în observarea acestor păsări magnifice, dar ele nu își fac apariția. Să fim atenți că își apără cuibul, putând ataca orice intră în zona ei.

Pozele au fost realizate în același loc în jurul orei 21, primul cu blitz, celălalt la lumina lunii.

Egreta mare (Egretta alba) aparține ordinului Ciconiiformes, familia Ardeidae.
La fel ca majoritatea stârcilor, formează colonii de cuibărit, construind de obicei cuiburi în stuf, dar se poate așeza și pe copaci. Depun câte 3-4 ouă albastru-verzui, pe care cei doi părinți stau pe rând timp de 24-26 de zile. Puii părăsesc cuibul după 34-35 de zile.
Dieta sa constă din pești, amfibieni, insecte acvatice, mamifere mici, iar metoda sa, ca și la alți stârci, se bazează pe așteptarea nemișcată și lovirea rapidă.
Interesant este că Societatea Regală pentru Protecția Păsărilor din Marea Britanie a fost înființată în 1889 pentru a stopa eradicarea egretelor (mai precis, comerțul cu pene ornamentale).
Deși nu cuibărește în situl Munții Bodoc-Baraolt, pot fi adesea observate exemplare care se hrănesc aici.