 |
 |
 |
 |
 |
Cu ocazia monitorizării speciei castor (Castor fiber) pe teritoriul sitului ROSCI0056 Dealul Ciocaș-Dealul Vițelului am reușit să capturăm pe imagini două exemplare ale acestei specii care se hrăneau pe marginea apei. Starea de conservare a speciei este bună pe teritoriul sitului.
Ciocârlia de pădure (Lullula arborea), ordinul (Passeriformes), familia (Alaudidae). Este o specie caracteristică zonelor deschise din pădurile de foioase sau conifere, cu vegetaţie ierboasă abundentă. Este mai mică şi mai zveltă decât ciocârlia de câmp. Lungimea corpului este de 13,5-15 cm, anvergura aripilor este cuprinsă între 27-30 cm, iar greutatea de 23-35 g. Penajul este maroniu şi se distinge de celelalte ciocârlii prin benzile albe de deasupra ochilor ce se unesc pe creştet. Penajul este similar la ambele sexe. Se hrăneşte cu insecte şi seminţe.
Este o specie răspândită pe tot continentul european. Are un zbor ondulatoriu. Cântă dimineaţa devreme şi seara, cântă atât în zbor cât şi aşezată pe un suport sau chiar pe sol. Este monogamă. Cuibul este construit de către femelă pe sol, într-o zonă protejată de iarbă mai înaltă sau tufişuri. Iernează în Orientul Mijlociu.
Soseşte din cartierele de iernare în aprilie. Femela depune în mod obişnuit 3-6 ouă, incubaţia durează în jur de 14-15 zile. Depune două sau trei ponte pe sezon.
Populaţia europeană este relativ mare 1.300.000-3.300.000 perechi, din care în România cuibăresc aporoximativ 65.000-87.000 perechi. În ROSPA0082 trăiescc apoximativ 400-600 de perechi.
Folosirea insecticidelor are un impact puternic asupra populaţiei. Păstrarea pădurilor deschise cu vegetaţie ierboasă înaltă, care să asigure condiţii de cuibărit şi hrănire, este prioritară.
Foto: Szabó József
Pupăza (Upupa epops) a fost inclusă în speciile prioritare din situl special avifaunistic Munții Bodoc-Baraolt în 2019. Denumirile sale populare indică obiceiurile nu prea igienice ale acestei păsări colorate, atributul împuțit fiind câștigat de „starea” cuibului, însă și datorită glandei sale mirositoare. Interesant este că secrețiile mirositoare produse de glande, cu care unge oul, conțin antibiotice.
Lungimea corpului este de 25–29 cm, anvergura aripilor 44–48 cm, greutatea 45–87 g. Este mai mare decât mierla, cu penaj pestriț. Poartă pe cap o creastă cu pene care se ridică radial într-o stare de entuziasm. Își culege hrana de pe pământ, și constând în principal din insecte, omizi, dar chiar și broaște sau șopârle mai mici. Își face cuibul în diverse locuri, depune 5-10 ouă. Își petrece iarna în Africa sub-sahariană.
Raţă roşie (Aythya nyroca), ordinul (Anseriformes), familia (Anatidae). Este o specie de rață de talie medie. Lungimea corpului este de 38-42 cm şi are o greutate medie de 450-730 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 63-67 cm.
Specia cuibărește pe o arie foarte largă, în regiunea Palearctică, din Europa centrală, până în Asia centrală, la latitudini temperate și în zona mediteraneană. Peste iarnă, numărul de exemplare este mult mai redus, mare parte din indivizi iernând în zonele sudice ale Europei și Asiei sau în Africa.
În România este prezentă în toate zonele umede mari în perioada de cuibărit, ocupând habitate acvatice întinse din zonele joase, bogate în vegetație palustră și cu maluri mâloase, fiind mai abundentă în Delta Dunării și în zonele umede din lunca râurilor mariRața roșie este omnivoră, însă mare parte din dietă constă în specii vegetale (macroalge, muguri și frunze ale speciilor de plante acvatice etc.); nevertebratele acvatice constituie o bună parte din dietă în special în perioada de cuibărit (moluște, crustacee și insecte acvatice).
Femela depune de obicei 8-12 ouă, pe care le clocește singură. Incubarea durează 25-28 de zile. Puii devin zburători la 55-60 de zile. Păsările cuibăresc izolat, uneori și în grupuri laxe, amplasând cuiburile la câțiva metri distanță. Cuiburile sunt amplasate în apropierea apei, direct pe sol, ascunse în vegetație sau uneori în cavități sau sub rădăcini.
Populaţia europeană este aproximativ 12.000-18.000 de perechi, din care în România trăiesc aporoximativ 5.500-6.500 de perechi. În ROSPA0082 se pot observa anual 5-20 exemplare în perioada de migraţie.
Pincipalele ameninţări: dispariţia habitatelor specifice speciei, arderea miriştei, braconajul.
Foto: Szabó József
Societatea Maghiară de Ornitologie a declarat ciocănitoarea verde sau ghionoaiea verde (Picus viridis) pasărea anului 2022 în urma unui vot pe internet. Deși nu este una dintre speciile cheie ale sitului Munții Bodoc-Baraolt, acordăm atenție prezenței sale și aici. Este de mărimea gaiței cu o lungime de 30-36 de centimetri, o anvergură a aripilor de 41-50 cm, iar aria de răspândire principală este zona pădurii de foioase din Europa, inclusiv parcurile cu copaci bătrâni și livezile. Își face singur scorbura, depune de obicei 5-7 ouă și rămâne aproape de această zonă și pe timpul iernii. Copacii bătrâni din păduri și de pe pășuni sunt deosebit de importanți pentru el. Pe lângă hrana clasică a ciocănitoarelor, dieta sa constă în mare parte din furnici, pe care le colectează de pe sol.
