Evenimente proprii

Sfrâncioc cu frunte neagră (Lanius minor), ordinul (Passeriformes), familia (Laniidaee). Este o specie de sfrâncioc de talie medie. Dimorfismul sexual este redus. Ambele sexe au coloritul relativ similar: capul și spatele gri, obrajii albi, coada neagră; pieptul are o nuanță deschisă de roz; banda neagră din zona ochilor, caracteristică sfrânciocilor este lată și se continuă și pe frunte; aripile sunt negre, cu o pată albă în zona centrală. Lungimea corpului este de 19-21 cm şi are o greutate medie de 41-61 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 32-35 cm. În România, are o răspândire largă în toată țara.
Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește de obicei începând cu sfârșitul lunii aprilie / începutul lunii mai și pleacă înapoi spre locurile de iernare spre sfârșitul lunii august. Specia iernează în sudul continentului African. Cuibărește în habitate deschise, de pajiști sau mozaicuri agricole, cu arbori; uneori cuibărește și în livezi. Preferă pentru cuibărit habitate de pajiște sau pășune cu arbori. Cuibărește frecvent în arborii de pe marginea șoselelor. Specie aproape exclusiv insectivoră, consumă insecte de talie mare, ocazional consumă păianjeni sau alte nevertebrate. Foarte rar consumă și micromamifere sau păsări de talie mică.
Depune de obicei 5-7 ouă, incubarea durează 14-16 zile. Puii devin zburători la 14-19 zile.
Populaţia europeană este relativ mare 620.000-1.500.000 perechi, din care în România cuibăresc aporoximativ 364.000-857.000 perechi. În ROSPA0082 trăiescc apoximativ 40-70 de perechi.
Specia cuibărește semi-colonial și are nevoie de o succesiune de arbori pentru amplasarea cuiburilor. Astfel că tăierea arborilor de pe marginile drumurilor și din pajiști/pășuni reprezintă o amenințare majoră. Un alt factor negativ semnificativ este intensificarea agriculturii cu utilizarea pe scară largă a pesticidelor.

Foto: Szabó József

Buha (Bubo bubo), ordinul (Strigiformes), familia(Strigidae) este o specie caracteristică zonelor împădurite în care stâncăriile sunt asociate cu pâlcuri de pădure (în special conifere). Este cea mai mare dintre bufniţe (răpitoare de noapte). Lungimea corpului este de 60-75 cm şi are o greutate de 1,5-4,5 kg. Anvergura aripilor este de circa 160-188 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Este o pasăre impresionantă cu aripi largi, moţuri deasupra urechilor, ochi mari, roşii-portocalii. Penajul este galben-maroniu, iar pe gât este vizibilă o pată albă. Se hrăneşte cu mamifere, cu dimensiuni până la cea a unui iepure adult, păsări cu dimensiuni până la cea a stârcilor şi şorecarilor, broaşte, şerpi, peşti şi insecte. Atacă prin surprindere şi mamifere mai mari cum sunt vulpile sau puii de căprioară.
Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă noaptea sau în crepuscul. Nu are prădători naturali. Zborul este oarecum asemănător cu al şorecarului. Deşi este un comportament neobişnuit pentru bufniţe, uneori planează în zbor. Este monogamă, uneori pe viaţă, şi teritorială. Atinge maturitatea sexuală după un an, dar cuibăreşte de obicei prima dată la 2-3 ani. În perioada ritualului nupţial, perechea scoate sunete specifice repetate la un interval de opt secunde, care se aud de la o distanţă de circa 5 km. Masculul oferă femelei câteva opţiuni pentru cuibărit, dintre care femela alege una, care poate fi apoi folosită pe o perioadă de mai mulţi ani. Cuibăreşte în cavitatea unei stânci, foloseşte cuibul altor specii (berze sau alte răpitoare mari) sau chiar o gaură într-un copac, iar uneori îşi face cuibul pe sol. Este sedentară.
Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă, incubaţia durează în jur de 34-36 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în primele 2-3 săptămâni, femela rămâne cu puii şi fărămiţează hrana adusă de mascul înainte de a-i hrăni. După ieşirea din ou, puii sunt acoperiţi cu un puf des, alb murdar. Puii devin zburători la 50-60 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi până în septembrie-noiembrie, când părăsesc teritoriul acestora. Longevitatea cunoscută este de 29 de ani în sălbăticie şi 68 de ani în captivitate.
Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 19.000-38.000 de perechi, din care în România trăiesc aproximativ 750-1.000 perechi. În ROSPA0082 cuibăresc apoximativ 1-5 de perechi.

Foto: Daróczi Szilárd

Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ordinul (Piciformes), familia (Picidae)
Este o specie de ciocănitoare de talie foarte mare. Lungimea corpului este de 45-57 cm și are o greutate medie de 250-370 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 64-73 cm.
Ciocănitoarea neagră este preponderent insectivoră, furnicile reprezentând o parte semnificativă a dietei (adulți și larve). De asemenea consumă specii care sunt prezente sub scoarța arborilor și în lemn, pe care le colectează îndepărtând scoarța și excavând găuri masive. Ocazional consumă și melci sau vegetale (în special fructe).
Înălţimea cuibului variază între 4 şi 25 m. Intrarea este ovală, de 8-11 cm diametru.
Femela depune de obicei 4-5 ouă, pe care le clocesc ambele sexe (masculul noaptea). Incubarea durează 17-19 de zile. Puii devin zburători la 24-28 de zile. Păsările cuibăresc izolat, teritoriul unei perechi poate varia în funcție de calitatea habitatului (în special disponibilitatea de hrană).
În ROSPA0082 trăiescc apoximativ 80-100 de perechi. Neadaptarea managementului forestier la nevoile speciei constituie un risc major. Extragerea sistematică a arborilor maturi și a lemnului mort (sursă de hrană) influențează negativ densitatea speciei.

Foto: Bedő Sándor

În zonele bogate în ape minerale (borviz) ale Carpaților Orientali, prezența mlaștinilor cu apă minerală este relativ mare. Flora lor este aceeași ca și a altor zone umede, dar apa minerală conferă zonei o culoare aparte, și dacă limonitul se poate depune, se pot forma depozite de fier de dimensiuni mai mici, cum ar fi Dealul Fierului de lângă Miercurea Ciuc. În județul Harghita mlaștinile Borsáros și Șumuleu sunt cele mai cunoscute, iar în județul Covasna Buffogó din Bálványos, mlaștina Băile Ozunca și turbăria Pokolvölgy (valea Iadului) din Turia. Faptul că zona mlaștinii de lângă Malnaș Băi, aflat pe teritoriul sitului Natura2000 din Munții Bodoc-Baraolt și în trecutul geologic a fost bogat în ape minerale este dovedit și de stratul cu conținut de fier din aflorimentul aflat în apropiere.