Barza albă (Ciconia ciconia)
Este o pasăre de baltă care s-a adaptat bine mediului antropic, construindu-și cuibul cel mai frecvent pe clădiri sau stâlpi. Nu poate fi confundată cu nici o altă pasăre: are picioare lungi şi un cioc roşu, penele corpului sunt albe, iar remigele negre. Are 95-110 cm, iar anvergura aripilor este 180-218 cm. Pe teritoriul ariei protejate Munţii Bodoc-Baraolt cuibăresc 10-15 perechi, iar în aşezările adiacente alte zeci de perechi, care se hrănesc pe teritoriul sitului. În perioada de migraţie efective importante frecventează zona.
Barza neagră (Ciconia nigra)
Este o pasăre de baltă mult mai rară, construindu-şi cuibul în păduri de foioase în locuri mai greu accesibile. Barza neagra are penajul aproape complet negru, cu reflexii metalice verzi si violete. Doar abdomenul este alb. Picioarele si ciocul sunt lungi, cu o coloratie rosie-portocalie puternica. Are 90-105 cm, iar anvergura aripilor este 173-205 cm. Se hrăneşte în habitate umede cu pești, insecte, broaște și șerpi. Este o pasăre migratoare, care iernează în Africa.
Acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina)
Este o specie de acvilă de talie medie, cu aripi late şi coada relativ scurtă. Femelele sunt puţin mai mari decât masculii. Cuibăreşte în Estul Europei în păduri de diferite tipuri, deseori în ţinuturi mlăştinoase. Consumă deseori amfibieni, mai ales primăvara. Aria de protecție specială avifaunistică (SPA) Munţii Bodoc-Baraolt reprezintă un bastion în conservarea speciei. Specia este considerată în declin de-a lungul întregii arii de răspândire.
Viesparul (Pernis apivorus)
Este o pasăre răpitoare de zi, specializată în hrănirea cu larve şi cuiburi de viespii, consumând însă şi alte specii de insecte, reptile şi mamifere de dimensiuni mici. Are o lungime de 52-60 cm, și o greutate de până la 1 kg. Este o specie migratoare ce iernează pe continentul african. Cuibăreşte în pădurile izolate şi în luminişuri situate în zona Europei temperate.
Vânturelul de seară (Falco vespertinus)
Este o pasăre răpitoare de talie mică, având o lungime de 52-60 cm. Se întâlnește în Europa, Vestul si Centrul Asiei. Este specie colonială, la care densitatea perechilor cuibăritoare este dată de densitatea cuiburilor de cioară neocupate sau părăsite. Specie diurnă, carnivor. Hrana de bază o asigură micromamiferele şi insectele. Habitatul principal este constituit de pajiști naturale, ținuturi de câmpie necultivate cu caracter stepic. În timpul migrației formează asocieri de mai multe exemplare care pot fi observate de regulă în amurg.
Ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos)
Este cea mai mare dintre ciocănitorile pestriţe: lungimea corpului este de 25-28 cm, anvergura aripilor este de circa 38-40 cm. Masculul este mai mare decât femela şi are un cioc mai lung. Se hrăneşte în special cu gândaci şi larvele acestora. În Romania este prezentă în pădurile de foioase și în pădurile de zăvoi din lunca râurilor mari, în pădurile de foioase și de amestec, cu luminișuri și arbori bătrâni și putrezi, în special fag, plop, mesteacăn și stejar. Pe teritoriul SPA-ului o populaţie considerabilă trăieşte în nordul Munţilor Bodoc şi Ciomatu.
Ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius)
Este o ciocănitoare cu lungimea corpului de 19,5-22 cm, anvergura aripilor este de circa 33-34 cm. Cuibărește în centrul și sudul Europei în pădurile mature cu frunze căzătoare, în special în cele de stejar și carpen. Cioc destul de slab, folosit mai degrabă ca un fel de sondă decât ca secure, ciocăniturile fiind slabe. Se hrăneşte în special cu insecte şi larvele acestora din scoarţa arborilor, însă vara consumă şi seminţe şi fructe. În sit este rezident cu efective considerabile.
Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius)
Este cea mai mare ciocănitoare din toată Europa, de talia unei ciori. Are o lungime de 40 - 45 cm și anvergura aripilor este de 70 - 75 cm. Este o ciocănitoare de culoare neagră cu ceva nuanțe de maroniu. La mascul se află o scufiță de culoare roșie pe cap care se prelungește până aproape de cioc. Preferă atât pădurile de foioase cât și pădurile de rășinoase. Decojește copacul de scoarţă pentru a ajunge la insecte, preferă mai mult furnicile, de pe pământ adună larve de insecte. Efective importante trăiesc în nordul sitului Munţii Bodoc-Baraolt.
Muscarul gulerat (Ficedula albicollis)
Această pasăre se întâlneşte în păduri, în vecinătatea râurilor. Are lungimea corpului de 12-13,5 cm, anvergura aripilor este de 22 cm. Ouăle sunt albăstrui-albicioase, în număr de 4-6, clocite de femelă 12-13 zile. Penajul masculului este negru, având gulerul alb, şi o pată pe aripi, iar partea inferioară este albă; femela este cafenie. Cuibul îl face în scorburile arborilor, toamna migrează în Africa Centrală. În sit este prezent prin efective puternice, estimate la 7700-12100 perechi.
Muscarul mic (Ficedula parva)
Primăvara soseşte mai târziu ca ceilalţi muscari, cuibăreşte în munţi, în pădurile de amestec şi fag. Are lungimea corpului de 11-12 cm, anvergura aripilor este de 18,5-21 cm. Masculul este cenuşiu, pe guşă şi pe bărbie are o pată ruginie, care la femelă lipseşte. Cuibul şi-l instalează la înălţime, în scorburi sau la bifurcarea crengilor groase. Femela depune 4-5 ouă de culoare albicioasă-verzuie sau maronie, pătate cu maro, pe care le cloceşte 14 zile. Toamna migrează în India. În sit este frecvent în zonele mai înalte, cum ar fi nordul Munţilor Bodoc şi Ciomatu.
Sfrânciocul cu fruntea neagră (Lanius minor)
Această pasăre are 20 de cm, penajul este cenuşiu cu negru şi roz pe partea inferioară. Prezintă dimorfism sexual, la femelă penajul fiind bruniu. Cuibul este construit lângă trunchiul copacului, la înălţime, din pelin. Ouăle verzui-albăstrui, cu pete brune-violacee, fiind în număr de 5-6 şi sunt depuse în mai-iunie. Habitatul natural al specie sunt pajiștile naturale, ținuturile de câmpie necultivate cu caracter stepic dar și lunci înierbate, livezi. Iernează în sudul Africii. În sit este văzut adesea de-a lungul drumurilor în vecinătatea pajiştilor.
Ciocârlia de pădure (Lullula arborea)
Ciocârlia de pădure este întâlnită în sit în lunile aprilie – septembrie. Penajul ei este cafeniu ruginiu pe partea dorsală, cu multe pete în formă de stropi bruni-negri, iar partea ventrală alb-ruginie și cafeniu pe laterale. Are 13-15 cm, zboară cântând, la înălțimi de peste 100 m. Clocește 6 ouă, își crește puii cu insecte și semințe până când aceștia încep să zboare singuri. Migrează în timpul zilei și iernează în Orientul Mijlociu.
Sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio)
Sfrânciocul roşiatic are 18 cm. În situl Munţii Bodoc-Baraolt se întâlneşte în habitatele de pajişti, cu boschete şi arbuşti. Are colorit cafeniu roşcat, cu capul cenuşiu şi pântecele zmeuriu deschis. Femela are capul cafeniu şi pieptul cu dungi transversale. Ouăle pot fii roz, brune, gălbui, roşcate, cu puncte pe partea rotundă. Sunt clocite de femelă 15 zile. Pasărea poate imita cântecul altor păsări. Toamna migrează în Africa, la sud de Sahara.
Ierunca (Tetrastes bonasia) are 35 cm.
Ierunca are 35 cm. Are o coadă lungă, penajul fiind cenuşiu-roşcat pătat sau dungat cu alb-negru. Trăieşte în pădure, fiind foarte sperioasă. Ierunca este răspândită în regiunile de pădure din Eurasia, în Europa Centrală fiind foarte rar întâlnită. Este o pasăre monogamă, împerecherile au loc primăvara, dar perechile pot rămâne împreună şi iarna. Pasărea se hrăneşte cu insecte şi fructe de pădure. Puii eclozează la circa 25 de zile şi rămân toată vară cu femela, care le asigură locuri bune de hrană. Populaţii puternice trăiesc în nordul sitului în pădurile montane de fag.
Cristelul de câmp (Crex crex)
Cristelul de câmp cuibărește pe pășuni și lanuri de cereale păioase, este periclitat de cosit și secerat. Are penaj maroniu cu un ruginiu pronunțat pe aripi, vizibil în special în zbor. Zboară puțin la înălțimi joase. Își semnalează prezența prin strigatul puternic, bisilabic: “crre-crre, crre-crre” repetat o dată la secundă, ore întregi în nopțile de vară. Cuibărește pe sol, puii sunt de culoare întunecată, negricioasă. Pe păşunile şi culturile situate în zone umede destul de frecvent în sit.
Buha (Bubo bubo)
Este o bufniță cu dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm şi 170 cm anvergura aripilor. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanţe de până la 15 km de cuib, cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Populaţia de bufniţe depinde direct de populaţiile de rozătoare, dar ocazional prinde şi păsări şi insecte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăţa bine pe crengile copacilor şi pentru a vâna.
Huhurezul mare are capul rotunjit fără smocuri la urechi. Coada este foarte dungată. Ochii sunt maro închis cu ciocul galben pal. Are dimensiunea de 60 cm, trăieşte în păduri, cuibărind în scorburi de copac. Depune două ouă. Se hrăneşte cu șoareci de câmp, broaşte, insecte sau chiar iepuri. În sit este prezent prin efective rezidente şi migratoare.
Caprimulgul (Caprimulgus europaeus)
Caprimulgul este activ noaptea şi în perioada crepusculară, are penajul moale, din care cauză în zbor nu se aude şi are o culoare de camuflaj brună cenuşie, care imită scoarţa arborilor. Se hrănește cu insecte pe care le prind din zbor. Are ochii mari globuloşi adaptaţi pentru vederea la întuneric. Ciocul este mic, dar deschiderea gurii este foarte mare, deschiderea ajungând până sub ochi. Vibrizele de la baza ciocului îl ajută la captarea prăzii din zbor. Capul este lat, iar corpul este turtit. Puii sunt nidicoli, eclozează în condițiile lipsei totale a penajului, precum și a simțului auzului și văzului. În cursul acestei perioade sunt extrem de vulnerabili.
Pescăraşul albastru (Alcedo atthis)
Pescăraşul albastru are 18 cm, este prezent în ţinuturi joase, în sezonul cald, iar iarna pe marginea pâraielor de munte. Penajul este verde-albăstrui, iar partea inferioară este cărămizie. Cuibăresc în scorburi, crăpături de stânci sau îşi sapă galerii în malurile râurilor. Hrana principală sunt peștii mici, insectele acvatice, larvele acestora dar și crustacee mici și mormolocii. Depun din aprilie până în iunie 4-6 ouă albe, lucioase, pe care le clocesc ambele sexe. Iernează în sudul Europei, nordul Africii şi sud-vestul Asiei.
Ciocănitoarea sură (Picus canus)
Ciocănitoarea sură are lungimea 27cm, larg răspândită tinde să trăiască la altitudini mai mari. O putem deseori vedea pe sol, dar nu este o specialistă în hrănirea cu furnici, în cea mai mare măsură ea se hrănește pe copaci. Este sperioasă și prudentă. Masculul are roșu doar pe partea frontală a capului, femela deloc. Bate darabana în mod frecvent, ciocănituri bruște care durează în jur de o secundă.
Raţa roşie (Aythya nyroca)
Aceasta este o specie mai rar întâlnită în sit, doar în perioada de migraţie. Poate fi întâlnită în Sudul, Centrul și Estul Europei dar foarte localizat. Lungimea corpului este de 38-42 cm, anvergura aripilor de 60-67 cm. Masculul este maroniu roşiatic închis, cu subcodale albe, iar pe abdomen are o pată mare albă înconjurată de maroniu. Femela este maro-cenuşiu cu subcodale albe. Dieta constă în semințe, rădăcini, diferite materii vegetale și viețuitoare acvatice mici. Rața roșie își procură hrana atât de pe suprafața apei cât și prin scufundări, de pe fundul apei.
Raţa mare (Anas platyrhynchos)
Este una din speciile de rațe văzute cel mai des la noi în țară, este prezentă tot timpul anului. Cu precădere o găsim în deosebi în apropierea bălților și a râurilor unde se găsește și stufăriș. Masculul are penajul cenușiu brun, cu gușa roșietică, ieșindu-i în evidență capul de o culoare verde. O specie destul de rezistentă la schimbări ale habitatului, de obicei cuibărește pe sol între ierburi. Specia migrează la noi din regiuni mai reci, iar în iernile geroase când apa de pe o baltă îngheață în totalitate, păsările își găsesc adăpost pe lângă apele curgătoare unde apa nu este înghețată.
Pupăza (Upupa epops)
Este singurul membru extant al familiei, larg răspândit în Europa. Cu excepţia celor din Sudului Africii, pupezele migrează la tropice în timpul iernii. Habitatul lor este reprezentat de spaţiile cultivate deschise, cu iarbă scurtă. Îşi petrec mult timp pe sol, vânând insecte. Pupăza are o lungime de 25–29cm, cu o anvergură a aripilor de 44–48cm. Această pasăre este neconfundabilă, mai ales din cauza zborului haotic, asemănător unui fluture gigantic. Creasta este erectilă, dar în principiu ţinută închisă. Cuibul este o gaură într-un copac sau într-un perete.
Privighetoarea (Luscinia megarhynchos)
Este o pasăre migratoare insectivoră care se înmulţeşte în Europa şi Asia, şi îşi petrece iernile în sudul Africii. Lungimea corpului este de 16 cm, anvergura aripilor de 23-26 cm. Cântecul masculului este impresionant prin diversitatea trilurilor. Deşi cântă şi în timpul zilei, privighetoarea este cunoscută pentru cântatul târziu seara, când puţine alte pasări cântă. Se găseşte în habitatele umede, în văi şi la liziere de păduri de foioase.
Mierla neagră (Turdus merula)
Mierla neagră are 27 cm. Specie comună întâlnită în pădurile joase şi de deal, în zăvoaiele apelor, grădini şi parcuri publice. Masculul este negru, iar femela cafeniu închis. Cuibăreşte în tufişuri şi boschete, cuibul este construit din lut şi ierburi. Ponta este depusă în luna aprilie, constituită din 4-5 ouă albastru-verzui stropite cu brun, clocite de femelă 14-15 zile. Pe vară apar 2-3 rânduri de pui. Este o pasăre sedentară, dar efectivele se reînnoiesc cu exemplare din regiunile muntoase mai nordice.
Sturzul de vâsc (Turdus viscivorus)
Sturzul de vâsc are 28 cm. Se întâlneşte în pădurile de deal şi munte, este cel mai mare sturz de la noi. Are penaj cafeniu cu puncte, pe partea inferioară e alb, cuibul este mascat de muşchi şi licheni. În luna aprilie depune 4-5 ouă albastre-verzui cu puncte cărămizii, clocite de femelă 14 zile. Toamna şi iarna apar la şes. O parte din ele pleacă în sudul Europei şi sud-vestul Asiei.
Cocoşarul (Turdus pilaris)
Cocoşarul are 26 cm. Are coloritul cafeniu roşcat pe spate şi e cenuşiu pe cap şi pe târtiţă, roşcat cu pete închise pe piept. Cuibul este format din crenguţe la exterior, iar în interior din nămol şi fire vegetale fine. Ouăle, 5 la număr, au culoarea albastră, cu pete mici roşcate, sunt depuse în luna aprilie şi clocite de femelă 14 zile. Creşte 1-2 rânduri de pui. Iernează în vestul Europei sau sudul Asiei.
Silvie mică (Sylvia curruca),
Are o lungime de 13 cm. Pasăre destul de comună în tufărișuri dese, în gardurile vii din grădini, în crângurile tinere, etc. de la câmpie la munte. Partea superioară a corpului gri, cap gri la ambele sexe, aripi maro-cenușii, tectrice auriculare întunecate, picioare gri. Partea ventrală albă, nuanțată cu ocru pe flancuri. Iris gri, picioare gri închis. Hrana constă din insecte mici, larve sau ouăle acestora, rar din fructe moi.
Silvia de câmpie (Sylvia communis )
Are o lungime de 15 cm. Se întâlneşte de la câmpie până la munte. Masculul are capul cenuşiu şi corpul gri-roşcat, femela are capul cenuşiu. Cuibăreşte în desişuri sau la marginea pădurii. Cuibul este construit din fibre vegetale, căptuşit cu păr şi mascat de plante. Ouăle sunt cenuşiu-verzui, cu puncte întunecate în număr de 4-5, clocite de ambii părinţi. Toamna migrează în Africa Centrală.
Silvie de zăvoi (Sylvia borin),
Are o lungime de lungime 14 cm. Clocitoare comună în păduri relativ rare cu subarboret bogat, zăvoaie, parcuri mari cu tufe dese. Colorit uniform. Partea dorsală gri-maronie cu nuanțe maslinii, picioare maro-gri; ventral albicioasă. În sit frecvent în zonele mai joase.
